Sos de rosii cu busuioc si usturoi (pentru paste si nu numai)


Trebuie să recunosc că sosul de roșii pentru paste îl primesc direct în sticluțe sigilate puse de mama pentru iarnă. Ea îl prepară cu roșii parfumate și cărnoase de grădină, cu usturoi, busuioc și alte mirodenii. Roșiile ei sunt acele roșii adevărate, muncite cu multă trudă în grădină, dar a cărui parfum și gust nu se compară cu nimic testat de mine prin magazinele și piețele din București. Așadar, nu aș putea să mă laud că pregătesc foarte des acest sos de roșii pentru paste, nu când am noroc cu o așa mamă. Până și soțul meu, care nu prea are mare drag de gătit, știe să își pregătească o porție de paste simple cu sosul ăsta miraculos. Tare m-am distrat într-o zi când a apărut la mine cu o față crispată și m-a anunțat că s-a terminat, sosul nu mai e și din cauza asta el a terminat-o cu pastele. A spus că fără sosul de la mama, el nu mai știe să pregătească paste (C’est fini la comedie – no sos, no paste). Rețeta de azi îi e așadar dedicată soțului meu, să aibă și el la îndemână o variantă extrem de simplă și rapidă a unui sos de roșii cu usturoi și busuioc. E un sos potrivit când nu ai la îndemână roșii proaspete și aromate. Nu o fi el la fel de bun ca sosul mamei, dar e aromat cu usturoi, busuioc, rapid și foarte util în bucătărie la tot felul de rețete, nu doar pentru paste. Este un sos marinara, așa că să îi dăm drumul cu rețeta.

Ingrediente sos:

  • 2 cutii x 400g roșii întregi decojite în suc de tomate (am folosit Mutti Pelati) *vezi Notă
  • 2 căței mari usturoi – 7 g
  • 1 ceapă mică – 75 g
  • 1 lingură plină cu pastă de ardei de casă
  • 4 linguri apă
  • frunze de busuioc proaspăt
  • 2 linguri ulei vegetal (eu folosesc din sâmburi de struguri)
  • piper proaspăt măcinat
  • sare
  • opțional: ardei iute sau fulgi chili, oregano, etc

Notă: folosiți conserve de roșii de calitate. Eu am folosit conservele de la Mutti-Pelatti, care conțin doar tomate întregi și suc de tomate. Au fost suficient de dulci încât nu a fost nevoie la final să adaug îndulcitor pentru a contrabalansa gustul acrișor.

Mod de preparare:

1 Puneți la călit ceapa în cele două linguri de ulei, într-o tigaie mai înaltă din ceramică antiaderentă. Adăugați puțină sare.

2. Când ceapa s-a înmuiat și este translucidă, adăugați usturoiul pisat cu presa și o crenguță de busuioc cu câteva frunzulițe. Prăjiți un minut- două. Amestecați încontinuu și căliți la foc mic, având grijă ca ceapa și usturoiul să nu se ardă. Acum e momentul să adăugați si ardeiul iute sau fulgii de chili, dacă folosiți.

3. Adăugați și pasta de ardei de casă. Dacă nu aveți, atunci folosiți o lingură de ardei roșu tocat foarte mărunt, spre pastă, cu un roboțel de bucătărie. Mai prăjiți totul un minut – două la foc mic. Înlăturați crenguța de busuioc la final.

4. Roșiile întregi din conservă îmi place să le zdrobesc puțin înainte să le adaug în tigaie. Adaugați roșiile din conservă într-un roboțel de bucătărie. Dați câteva pulsații, până se zdrobesc ușor. Nu e nevoie să exagerați cu mixatul, doar câteva pulsuri ușoare sunt suficiente. Folosiți conserve de roșii de calitate.

5. Adaugați roșiile zdrobite în tigaie, peste legumele călite. Cu cele 4 linguri de apă curățați cutiile de roșii de tot sosul rămas pe pereții metalici și adăugați-le în sos. Presărați și puțină sare, piper proaspăt măcinat și oregano dacă folosiți și vă place. Dați totul la fiert, acoperit cu capac, pentru aproximativ 30 – 35 de minute. O să vedeți că sosul o să mai scadă și o să se îngroașe.

6. Spre final, când sosul e fiert, adăugați și frunze de busuioc proaspăt tăiate.

7. În cazul în care roșiile folosite de voi sunt mai acrișoare, puteți să folosiți o linguriță de îndulcitor natural (zahăr de mesteacăn/xylitol, erytritol, etc) pentru a contrabalansa aciditatea roșiilor. La mine nu a fost cazul, roșiie folosite de mine fiind suficient de dulci încât să nu mai aibă nevoie de nimic altceva.

8. Mie îmi place să pregătesc acest sos și în avans. Îl pun de regulă într-un borcan de la IKEA sterilizat și care se închide ermetic și îl păstrez la frigider, până am nevoie de el în perioada următoare. Îl folosesc ca sos pentru tot felul de preparate ca: paste de tot felul, dovlecei cu ricotta la cuptor, sos pentru chiftele la cuptor, etc.

Spor la bucătărit!

Vă pup,

H.

Un gând despre „Sos de rosii cu busuioc si usturoi (pentru paste si nu numai)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s