Ovaz cu cocos -lasat la rece peste noapte (overnight oats)


Având în vedere câte rețete de terci de ovăz am postat deja pe blog, cred că deja este evident că am o ușoară obsesie pentru ovăz. Azi vin la voi nu cu un terci, ci cu o rețetă și mai simplă, pentru care nici nu e nevoie să deschideți aragazul. Tot ce trebuie să faceți este să amestecați ingredientele într-un recipient și să le lăsați să îți facă treaba singure, peste noapte, în frigider. Nimic mai simplu, nu? Durează 2 minute să le amestecați și să puneți recipientul în frigider, iar dimineața nu aveți altceva de făcut decât să savurați un mic dejun delicios. Hai fie, eventual și să taiați niște fructe proaspete ca topping. O să vă dau exact ingredientele cu care am pregatit eu azi acest ovăz, inclusiv marca, pentru a putea să o reproduceți cu exactitate dacă vă doriți. Nu neaparat aceste ingrediente sunt cele pe care le folosesc întotdeauna, dar asta am avut la îndemână azi și pe ele le-am folosit. Ce e drept, laptele cu orez cu cocos de la The Bridge e unul din favoritele mele și îl folosesc destul de des (nu are zahăr adăugat). Nu am avut un extract de vanilie, așa că am apelat la magazinul de jos și am folosit o esență naturală cu vanilie de madagascar Dr Oetker. E drept că la ingrediente apare și siropul de zahăr, dar folosind o cantitate mică pentru mine a fost ok și așa. Voi, dacă aveți un extract mai simplu, doar cu alcool și semințe de vanilie puteți să îl folosiți cu încredere. Aveți în vedere că vanilia are rolul ei pentru aromă și nu o săriți. Iaurtul de cocos natur folosit e unul de la Alpro, fără zahăr adăugat la ingrediente și care cred eu că e mai recent apărut pe piață. E fără soia, e strict iaurt simplu de cocos. Iaurtul mi s-a părut că a adus o cremozitate suplimentara preparatului. Pentru o consistență perfectă, fulgii de ovăz trebuie să fie obligatoriu dintr-ăia mai mari, eu am folosit unii de la Pirifan. Semintele de chia folosite sunt de la Sanovita și le folosesc frecvent.

Ingrediente (pentru 1 porție):

  • 45 g fulgi MARI de ovăz (eu am folosit Pirifan/ obligatoriu fulgi mari, sa NU fie fulgi de ovăz fini, micuți)
  • 150 ml lapte de orez cu cocos de la The Bridge (nu conține zahăr adăugat)
  • 60 ml iaurt de cocos Nature de la Alpro (conține doar cocos, fără soia și fără zahăr adăugat)
  • 12 g – o lingură mare plină semințe de chia de la Sanovita
  • 1 linguriță esență naturală de vanilie de madagascar Dr Oetker
  • diverse fructe ca topping: mango, ananas, banană, portocală, etc

Mod de preparare:

Amestecați toate ingredientele într-un recipient, acoperiți cu capac și dați la frigider, de preferat, peste noapte (sau măcar pt 3 ore). E bine să rămână puțin spațiu liber în borcan, deoarece fulgii de ovăz și semințele de chia cresc ușor în volum. Dimineața decorați cu fructele voastre preferate și savurați. Cu laptele și iaurtul de cocos merg foare bine fructele mai exotice ca mango, ananas, banană, portocală, dar folosiți ce fructe vă surâd și vă sunt pe plac.

Pentru mine laptele de orez cu cocos, esența de vanilie și fructele folosite ca topping au îndulcit suficient preparatul și nu am mai simțit nevoia de mai dulce. Dacă cumva voi preferați un gust și mai dulce de atât, atunci vă recomand să folosiți puțin îndulcitor natural (de preferat unul care să nu crească glicemia).

Nu uitați, pentru cea mai bună consistență, fulgii de ovăz să fie mari, să NU fie fulgi de ovăz moi și fini ca la terciul de ovăz.

Să ne fie de bine și voi să aveți poftă!

Vă pup,

H.

Notă: Vreau să vă reamintesc că ovăzul este un carbohidrat cu absorbție lentă, extrem de sățios și care oferă energie constantă pe parcursul întregii zile. Acesta este și motivul pentru care micul dejun cu ovăz este perfect în acele zile în care știți că urmează să faceți un antrenament sportiv. Ovăzul conține vitamine (vitamina B, E), minerale (calciu, magneziu, potasiu), dar și urme de seleniu, cupru, zinc, fier și mangan. Fibrele sunt extrem de importante într-o dietă sănătoasă, ovăzul punând la dispoziție atât fibre solubile, cât și insolubile. Fibrele insolubile aduc beneficii importante aparatului digestiv. În același timp, fibrele solubile din ovăz acționează ca un burete, urmărind colesterolul și înlăturându-l înainte de a bloca arterele și a provoca bolile de inimă. Ovăzul este un colac de salvare pentru sănătatea inimii, hipertensiune, controlul greutății, dibet. (*sursa: David Grotto – 101 alimente care vă pot salva viața).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s