Batoane cu ciocolata fara zahar si mei expandat


Recunosc, îmi plac acele rondele de orez expandat acoperite cu ciocolata de la LIDL. Și cum într-o zi mă apucase pofta de dulce, mi-a venit ideea sa improvizez acele rondele cu ingredientele pe care le aveam deja în casă. Bonus, am putut să folosesc și o ciocolata fără zahăr adăugat, deci ideea a picat numai bine. Am testat aceste rondele atât cu ciocolata simplă cu lapte, cât și cu ciocolată neagră cu portocală. Depinde de preferințele voastre, merge la fel de bine cu oricare. În locul orezului expandat eu am folosit un mei expandat și a ieșit perfect. Decorul este strict opțional, batoanele fiind foarte bune și simple, fără nimic altceva deasupra.

Ingrediente:

  • 90g ciocolata simplă fără zahăr (cu lapte, neagră etc)
  • 20g mei expandat

Pentru decor (opțional):

  • 4 cubulețe suplimentare ciocolată fără zahăr
  • fistic tocat, fulgi chips de cocos, etc

Mod de preparare:

1. Topiți ciocolata pe bain – marie. Amestecați în permanență cu o spatulă până când ciocolata e topită complet, având grijă ca aceasta să nu se ardă pe fundul vasului.

Notă: Procedura BAIN-MARIE: Puneți o oală cu puțină apă la fiert. Deasupra ei așezați castronul metalic cu ciocolata ruptă în bucăți. Aveți grijă ca apa să nu atingă fundul castronului. Topiți ciocolata.

2. Adăugați meiul expandat în ciocolata topită și amestecați bine cu o spatulă.

Glisați săgețile stânga – dreapta

3. Turnați compoziția într-o tăviță mică, tapetată cu hârtie de copt. Tava mea a fost cam mare, așa că am întins-o numai în 3/4 din tavă. Introduceți tava la frigider pentru aproximativ 15 minute. Scoateți tava din frigide și cu un cuțit bine ascuțit, tăiați compoziția în 3 batoane (sau pătrate sau în ce formă vă place).

4. Dacă nu vă doriți să decorați batoanele, atunci tot ce mai aveți de făcut este să le băgați înapoi la frigider și să le consumați dupa ce s-au întărit complet (aproximativ o ora cu totul).

5. Dacă doriți să le decorați, atunci topiți încă 4 cubulețe de ciocolată pe bain – marie. Întindeți ciocolata pe suprafața batoanelor feliate (după cele 15 minute la frigider) . Presărați deasupra cu fistic tocat, fulgi de cocos, etc. Dați batoanele înapoi la frigider până la întărirea completă a acestora.

Înainte să le consum, mie îmi place să le las câteva minute la temperatura camerei.

Să ne fie de bine și voi să aveți poftă!

Vă pup,

H.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s