Onigirazu (cu somon si legume)


Acum câteva zile am întrebat in stories pe Instagram daca lumea a auzit de ONIGIRI – acele bile de orez cu sau fără umplutură (să le zicem “sandvișuri japoneze”/ cel mai des în formă de triungi) care se găsesc în majoritatea magazinelor în Japonia.
ONIGIRAZU e o formă derivată a acestor tradiționale ONIGIRI, fiind mai permisive în ceea ce privește umplutura și cu formă pătrată. ONIGIRAZU au fost inventate/ menționate pentru prima dată de un creator manga (creator de benzi desenate în Japonia), iar ceea ce imi place mie la ele este că forma lor permite o cantitate mult mai mare de umplutură față de clasicele Onigiri. Putem spune că sunt niște sandvișuri de orez învelite în foi de alge nori și cu diverse umpluturi.
Pornim azi cu o combinație mai simplă cu somon la grătar și legume. Fiți însă convinși că o să vin și cu alte variante, deja am în minte ce combinații vreau să mai încerc.

Ingediente:

  • 1 pachet foi de alge NORI pentru sushi (am folosit doar 2 foi)
  • 1 bucata file de somon
  • 1 cănuță orez pentru sushi
  • câteva felii de morcov
  • câteva felii de castravete
  • câteva frunze de salată verde
  • 1 conservă mică porumb fără adaos de zahăr
  • sos sriracha
  • sare, piper negru măcinat

Pentru somon:

  • 1 linguriță ulei vegetal (eu am folosit de avocado)
  • condimente pentru pește
  • piper negru măcinat
  • sare de mare

Mod de preparare:

1 . Orezul folosit pentru această rețetă trebuie să fie orez special pentru suhi, pentru că acesta este lipicios și are consistența necesară. Am spălat orezul în mai multe ape, până când aceasta a rămas limpede. L-am lăsat la înmuiat pentru aproximativ 30 de minute.

2. Am fiert orezul conform instrucțiunilor de pe ambalaj. În cazul orezului meu, trebuia să folosesc dublul cantității de apă (la 1 cănuță de orez se foloseau 2 cănuțe de apă). Am adăugat sare și am pus orezul la fiert fără capac pentru aproximativ 15 minute (cronometrăm din momentul în care apa începe să fiarbă). Când orezul a fost fiert, am stins focul și am acoperit oala cu capac. Am mai lăsat orezul să se odihnească sub capac pentru aproximativ 10 minute.

3. Cu o lingură de lemn am scos ușor orezul și l-am întins pe un platou să se răcească la temperatura camerei. Pentru a evita uscarea acestui orez puteți să folosiți un șervet umezit cu care să îl acoperiți.

4. Întotdeauna somonul (peștele în general) trebuie adus la temperatura camerei înainte de a-l pune pe grill. Puteți să prăjiți somonul simplu, doar presărat cu puțin ulei, sare, piper, condimente pentru pește sau puteți să îl marinați folosind și sos teryaki, ghimbir, usturoi, etc. Am crestat ușor (în câteva locuri) pielea cu solzi a somonului, astfel încât condimentele să îl pătrundă mai ușor și l-am lăsat pe blat până a ajuns la temperatura camerei.

5. Am încins foarte bine grătarul și l-am pus la prăjit cu pielea în jos, pentru aproximativ 4 – 5 minute. L-am întors și pe partea opusă și l-am mai prăjit foarte puțin (aprox 3 minute) până când peștele a fost gătit complet. Timpul de prăjire poate să difere, în funcție de grosimea fileului de pește. Știți că e momentul să îl întorceți, atunci când observați că peștele e pătruns și gătit cam pe 2/3 din suprafață lui de jos în sus.

6. Am scurs foarte bine boabele de porumb din conservă și le-am tocat cu ajutorul unui roboțel de bucătărie împreună cu puțin sos sriracha (sos picant). Dacă pasta de porumb vi se pare exagerat de groasă, puteți să adăugați o linguriță zeamă de lămâie.

7. Cu ajutorul unui peeler am tăiat fâșii subțiri de castravete și morcov.

8. Când ingredientele s-au răcit și sunt toate pregătite, este momentul montării preparatului (vezi video de mai jos). Aveți grijă cum poziționați forma metalică pentru montaj pe foaia nori (vezi filmuleț), pentru ca la final să puteți închide umplutura ca pe un plic. Foaia nori o pun (cu partea mai aspră în sus) pe o folie alimentară, pentru ca aceasta să nu se lipească.

9. În momentul servirii am tăiat sandvișurile în două (ele au inițial formă pătrată) și le-am presărat cu semințe negre de susan.

Pentru a-mi ușura munca, eu am folosit o formă metalică pentru montarea preparatului. Mie îmi e mult mai simplu așa, pentru că mă ajută să clădesc straturile mai bine și să mă încadrez cu dimensiunea exactă a ingredientelor. Tocmai de aceea fileul de somon, fășiile de morcov și castravete le tai pe dimensiunea inelului pentru montaj.

La MONTAJ aveți următoarele straturi (începând de jos în sus)

  • foaie Nori pentru sushi
  • orez fiert pt sushi
  • foaie de salată verde
  • morcov feliat
  • somon prăjit la grill
  • pastă de porumb dulce la conservă cu sos sriracha
  • castravete feliat
  • foaie de salată verde
  • orez fiert pentru sushi

Mai jos aveți un filmuleț cu montarea preparatului:

Eu nu consum soia decât extrem de rar, așa că nu am folosit sosuri de genul, deși azi ar fi mers la marinarea peștelui.

Mie îmi place să consum acest onigirazu simplu sau cu o salsa de mango alături. Prefer să îmi pregătesc ingredientele din timp și să îmi montez preparatul chiar înainte de a-l consuma, pentru ca foaia nori să rămână cât mai crocantă. La fel de bine se poate consuma și mai târziu, dar trebuie să țineți cont că foaia de nori se va înmuia.

Să ne fie de bine și voi să aveți poftă!

Vă pup,

H.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s