Granola de casa cu cocos si merisoare


De cele mai multe ori granola cumpărată din comerț este plină de zahăr adăugat și alte nebunii mai puțin sănătoase. De aceea vă propun astăzi o rețetă de granola făcută în casă, în care avem control deplin asupra ingredientelor. O să fiți foarte încântați de rețetă pentru că nu este doar rapidă, ci și foarte gustoasă. Combinațiile sunt diverse, dar azi am folosit ingrediente pe care le aveam deja și pe care le folosesc și în alte preparate, nefiind nevoie să cumpăr alimente special pentru această rețetă. E de preferat ca fulgii de ovăz folosiți să fie varianta mai mare și nu de-ăia foarte fini.

Ingrediente:

  • 250 g fulgi de ovăz mai mari
  • 80 g migdale crude (sau alte nuci)
  • 30 g semințe de dovleac crude
  • 15 g semințe de floarea- soarelui crude
  • 15 g semințe de susan albe
  • 50 g semințe de chia (aprox 4 linguri)
  • 40 g fulgi de cocos mari (cocos chips)
  • 50 g merișoare (de preferat neîndulcite cu zahăr)
  • 1 linguriță scorțișoară de Ceylon
  • 3 linguri sirop de agave (dark raw)
  • 2 linguri ulei de cocos

Mod de preparare:

Am tăiat migdalele în bucățele mai mici.

Într-un castron am adăugat: fulgii de ovăz, migdalele tăiate, dovleacul, semințele de floarea soarelui, susanul, uleiul de cocos și siropul de agave. Am amestecat foarte bine cu o lingură, pentru ca toate ingredientele să fie acoperite cât mai uniform cu uleiul și siropul de agave.

Am acoperit tava mare a cuptorului cu hartie de copt și am întins cât mai uniform și subțire compoziția pregătită anterior.

Am băgat totul la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru aproximativ 15- 18 minute sau până când ingredientele prind o tentă arămie, rumenită. Trebuie să fie crocante și prăjite, dar nu arse. Fiți așadar cu ochii pe granola să nu se ardă si amestecați după vreo 10 minute pentru a se rumeni pe ambele părți.

Turnați ingredientele prăjite într-un castron și adăugați peste și semințele de chia, cocosul, merișoarele și scorțișoara.

Eu păstrez granola la temperatura camerei, într-un borcan închis ermetic. O savurăm cu mare poftă cu iaurturi, afine și alte nebunii.

Enjoy!

Vă pup,

H

Un gând despre „Granola de casa cu cocos si merisoare

Lasă un răspuns la mustreadmagazine Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s