
Cine are chef de niște clătite, dar într-o variantă puțin mai sănătoasă? Nu mă refer la clătitele clasice pe care le știm majoritatea din copilărie, ci la acele clătite americane. Am înlocuit făina cu ovăzul, iar în loc de zahăr alb am folosit o banană coaptă. Le-am denumit clătite proteice pentru că am folosit și o cupă proteică de ciocolată.
Nu vă gândiți că a mers repede cu rețeta pentru că am testat și încercat vreo 3 variante până am ajuns la cea finală. Deci vă imaginați că la final m-am trezit cu un castron plin de clătite proteice de aș fi avut să mănânc numai clătite la mic dejun , prânz și seara :))). Norocul meu e că din ce am citit pe internet lumea le păstrează și la congelator și le reîncălzește la prăjitorul de pâine.
Dacă la unele ingrediente am ajuns repede la un consens, în ceea ce privește ovăzul a fost o mare dilemă. În care variantă e mai bună clătita: 120 g ovăz, 130 – 145 grame ovăz sau 170 g ovăz? Am ajuns la următoarea concluzie: la 170 g clătitele cresc frumos, dar sunt extrem de dense. Dacă mâncați două clătite în varianta aceasta vă săturați extrem de repede și după două clătite vă simțiți ca după 10. În varianta mai ușoară cu 130 -140 grame ovăz aluatul iasă mai subțire, nu mai cresc parcă la fel, dar sunt mai puțin dense și mult mai ușor de mâncat. Eu parcă aș merge pe varianta aceasta de mijloc cu 130 g ovăz, pentru mine a fost câștigătoare. Și ultima variantă cea cu 120 g de ovăz, clătitele ies mult mai puțin dense, dar aluatul fiind mult mai subțire se împraștie mai mult și parcă nu cresc la fel. Cu toate astea, varianta aceasta a fost preferata soțului meu. A mea cea cu 130 g ovăz.
Am ținut să fac toate aceste precizări pentru că mi-am dat seama că fiecare are alte gusturi și chiar și în cazul nostru unul a preferat varianta cu 120 g ovăz și altul cu 130 g.
Ingrediente ( aprox. 9 clătite):
- 1 banană coaptă mare (a mea a avut 225 g cu coajă/ 136 g fără coajă)
- 130 g ovăz
- 4 ouă (265 g cu tot cu coajă)
- 30 g pudră proteică cu aromă de ciocolată/ sau vanilie
- 1 linguriță praf de copt (5 g)
- 1/2 linguriță scorțișoară de Ceylon
- 5 ml extract pur de portocală/ esență de portocală ( cred că ar merge și coajă rasă de portocală bio)
- un praf de sare
- puțin ulei de cocos pentru prăjit ( sau ulei se sâmburi de struguri, etc)
- opțional: extract de vanilie

Mod de preparare:
Într-un blender adăugați toate ingredientele: ouăle, banana, extractul de portocală și de vanilie, pudra proteică, scorțișoara, ovăzul amestecat cu praful de copt, praful de sare. Mixați, mixați și iar mixați până obțineți o compoziție omogenă. Eu am început cu ouăle pentru că sunt cele mai lichide și ajută blenderul să mixeze mai repede și mai ușor.
Lăsați compoziția se se odihnească pentru aproximativ 5 – 10 minute.
Puneți puțin ulei de cocos într-o tigaie antiaderentă și întindeți cu o pensulă uleiul pe toată suprafața ei. Cu un polonic turnați în tigaie mici gramăjoare din compoziție și lăsați să se prajească. Nu e nevoie să presați sau sa faceți anumite mișcări, aluatul singur va lua forma rotundă de clătită americană.
Când observați că suprafața de jos a clătitei este prajită și se dezlipește ușor de tigaie (apar câteva bule la suprafață), întoarceți clătita cu o spatulă.
Când clătitele sunt prăjite pe ambele părți scoateți-le pe o farfurie și savurați cu mare poftă.
Cu ce doriți să le savurați rămâne la latitudinea voastră : fructe proaspete cu iaurt de cocos, dulceață fără zahăr, sosuri de fructe fără zahăr, miere, sirop de arțar, etc.
Mod video de preparare:
*pentru a ajusta calitatea clipului alegeti rezolutia maximă de 1080 p.
Să ne fie de bine și voi să aveți poftă!
Vă pup,
H

Un gând despre „Clatite proteice cu ovaz si banane”