Amarant cu portocala si banana pentru micul dejun


Astăzi avem o porție de mic dejun cu amarant, acele mici semințe despre care vă povesteam atunci când am vorbit despre Amarant -rețeta de bază . Nu o să mai intru în detaliile de atunci (beneficii, textură, etc), le găsiți ușor pe blog. Eu cred că amarantul e genul de preparat care ori îți place, ori nu îți place deloc și când zic deloc e deloc, deloc. Nu știu cum să explic gustul, dar are totuși un iz de grăunțe care nu cred că e pe placul tuturor. Să nu înțelegeți că vreau să vă descurajez, chiar deloc, va îndemn să citiți despre beneficiile lui și să îi dați o sanșă. Astăzi vă prezint varianta în care eu îl consum cel mai des și care îmi place cel mai mult. E o combinație de iarnă cu portocală, banană și lapte vegetal.

Eu am pregătit o porție mică de amarant, folosind în rețeta de azi doar două linguri per porție. Amarantul rămas l-am pus în caserolă, la frigider și l-am folosit în zilele următoare.

Ingrediente (pentru 1 porție):

  • 2 linguri amarant fiert după rețeta de bază (fiert cu puțină scorțișoară și un praf de sare)
  • 1/2 portocală
  • câteva feliuțe banană
  • 100 ml lapte vegetal (de ovăz, orez cu vanilie, orez cu cocos, etc)
  • 1/2 linguriță semințe de chia pt decor

Mod de preparare:

Pregătim amarantul după rețeta de bază, prezentată de mine anterior pe blog. În apa pentru fiert eu am adăugat puțină scorțișoară și un praf mic de sare. Pentru rețeta de bază a amarantului și pentru mai multe detalii dați click pe link-ul de mai jos:

AMARANT – REȚETA DE BAZĂ – click

Tăiem fructele (banana și portocala) după pofta inimii.

Într-un bol adăugăm fructele tăiate, cele două linguri de amarant și cei 100 ml de lapte vegetal. Presărăm cu nesaț câteva semințe de chia și savurăm.

Să ne fie de bine și voi să aveți poftă!

Vă pup,

H.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s