Pastrav crocant la cuptor cu mazare pasata


Piureul de mazăre este cu atât mai bun cu cât este mai cremos, iar cremozitatea aceasta este dată de grăsime, adică cantitatea de unt folosită. Eu azi vă propun o altă variantă, una în care nu folosim deloc lactate clasice, ci o smântână pentru gătit din cocos. Gustul o să fie unul subtil, dar ușor diferit, care nouă ne-a plăcut tare mult. Consistența pireului de mazăre pe care îl pregătim azi nu e una extrem de fină, ci ușor mai rustică. Nu o să îl trecem prin sită, ci îl pasăm cu ajutorul unui blender vertical, lăsând chiar și căteva boabe de mazăre întregi. Am hotarât să combin pireul de mazăre cu pește, prin urmare am ales rețeta de păstrav crocant la cuptor care e deja pe blog. Păstravul e un pește cu carne ușoară, care merge perfect cu mazărea verde buclucașă a cărei culoare te hipnotizează și te acaparează.

Ingrediente:

Pentru pește:

  • 2 păstravi eviscerați
  • 1-2 lingurițe ulei din sâmburi de struguri
  • condiment Fish and Chicks de la Sonnentor (50% lămăie, 30% piper negru, cimbru, lemongrass, ghimbir, ulei esențial ecologic de lămâi)
  • 1 cățel de usturoi/ sau usturoi granulat
  • sare
  • opțional: 1 praf de boia dulce

Pentru piureul de mazăre:

  • 450 g mazăre congelată
  • 150 ml smăntână pentru gătit din cocos BIO The Bridge
  • frunze de mărar (aprox o lingură)
  • piper negru măcinat
  • coajă de lămâie
  • sare

Mod de preparare:

Pentru păstrăvul la cuptor:

1 Curățați și filetați păstrăvul. Obțineți 4 fileuri.

2. Ungeți fileurile cu foarte puțin ulei și condimentați-le cu usturoi, piper sare și condimentele pentru pește.

3. Așezați fileurile cu pielea în sus într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

4. Coaceți fileurile la 230 grade pentru aproximativ 15 minute pe funcția grill sau gătire intensivă (raftul/ nivelul 2 al cuptorului de sus în jos). Căldura trebuie să vină numai de sus.

Pentru rețeta detaliată a păstravului la cuptor faceți click pe link-ul de mai jos:

Păstrav la cuptor – mod detaliat de preparare – click AICI

Glisați săgețile stânga – dreapta

Pentru pireul de mazare:

1 Puneți mazărea congelată la fiert în apă cu sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

2. Când mazărea e fiartă, scurgeți apa de pe ea. Păstrați 4-5 linguri de mazăre deoparte, pe care le vom folosi întregi la final.

3. Adăugați smântâna de cocos peste mazăre. Mai lăsați jumătate de minut pe foc, până când totul se încălzește ușor.

4. Adăugați peste mazăre frunzele de mărar, (1/4) un vârf mic de linguriță coajă de lămâie rasă și piperul proaspăt măcinat. Cu ajutorul unui blender vertical mixați compoziția cât mai bine. Gustați și ajustați sarea la nevoie. Adăugați la final și boabele de mazăre întregi păstrate.

La final am întins pe o farfurie piureul de mazăre (plus boabele întregi), fileurile de păstrăv și am ornat cu puțină coajă de lămâie și frunze de mărar proaspăt. A fost bun, tare bun…mai facem!

Singurul lucru care m-am întrebat la final a fost oare cum ar fi mers combinația cu niște frunzulițe de mentă. Nu am încercat încă, dar mă gândesc să o fac. Ceva la ideea de mazăre, smântână de cocos, lămâie și mentă îmi surâde. Dar până atunci rămânem la combinația de azi, care este una foarte delicioasă. Cine zice că mâncarea sănătoasă nu poate fi și gustoasă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s